sâmbătă, 20 februarie 2010

Comunicat pentru combaterea ocultismului din mass-media ieseană

Echipa redacţională a blogului nostru îşi exprimă cu tărie dezaprobarea faţă de modul în care numiţii Baghiu şi Dobaşu vor să se facă părtaşi la acest demers onorabil al societăţii civile ieşene. Domnilor vă rugăm să staţi deoparte deoarece se ştie că v-aţi dat de ceasul morţii să-l terminaţi pe mârlanul din Dorohoi. Aţi luat bani grei să faceţi acest lucru, dar v-aţi dovedit impotenţa cuvântului scris. Ca să folosim un termen fotbalistic din arealul conceptual al mitocanului din Dorohoi, parcă aţi avut plumb în ghete sau aţi băut ca Bâlbă înainte de meci. Aţi scris cu picioarele unele texte. Efortul vostru e lăudabil, dar s-a dovedit ineficient. Aţi fost o armată de presari intelectualişti pe capul dorohoianului şi v-a făcut nea Tompea în foi de viţă. Lăsaţi-ne să ne facem treaba şi nu mai faceţi jocuri oculte, ca să apară ideea că sunteţi conectaţi la această iniţiativă. Dacă aveţi ceva beton bagaţi un mail la noi !

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu